Dacă de cele mai multe ori ne lăsăm ghidați de unele plăceri ale vieții și tindem să credem că cel mai important lucru din viața unui om sunt banii sau faima, lucrurile nu stau deloc așa. Trăind numai cu aceste două lucruri, nu o să fii niciodată fericit și nu o să simți că ai atins succesul.
Banii nu vor putea să-ți cumpere sănătatea, iar faima nu va face decât să ai o comunitate de oameni care suferă lângă tine în cele mai grele momente din viața ta. E ca și cum ai de toate, dar cele mai importante reduceri din magazine nu vor egala niciodată sănătatea.Am luat de la capăt scurta mea cercetare spre a-mi înțelege mai bine structurile și conjuncturile ce îmi orientează parcursul vieții și am apelat la o altă abordare, găsind alte semnificații și poziționându-le după o altă importanță și un alt mod în care mă influențează. Am considerat sănătatea ca fiind un simplu copac, dar am apelat la gândirea asupra întregii lui geneze, dar și a modului de a evolua.
O scurtă privire m-a făcut să realizez faptul că familia, locul de muncă, succesele și reușitele în carieră, beneficiile financiare sunt doar ramuri ale acestui copac pentru că în lipsa sănătății, fie ca fapt înnăscut sau dobândit, ereditar sau prin neglijență, toate aceste aspecte ar fi fost limitate sau poate chiar inexistente. Să simți fluturi în stomac poate fi mai frumos decât să ai buzunarele pline.E inutil să ne gândim la dorința de dezvoltare, când, la baza piramidei, sănătatea nu este un concept satisfăcut, iar importanța banilor este irelevantă în momentul în care ești îngrădit de pereții unui salon de spital.